toartă
/'to̯ar.tə/Etimologie
Din latină torta (< torquere).
Definiții
- parte ieșită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care servește pentru apucat cu mâna.
- verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect.
- urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge).
- dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | toartă | toarte, torți |
| genitiv-dativ | toartei, torții | toartelor, torților |
| vocativ | toartă | toartelor, torților |
| articulat | toarta | toartele, torțile |