tătărî
/tə.tə'rɨ/Etimologie
Din tătar.
Definiții
- (v.tranz.) (reg.) a certa, a mustra; a blestema.
tătar
/tə'tar/Etimologie
Din turcă tatar.
Definiții
- persoană care face parte din populația de bază a Republicii Tătare sau din grupurile etnice (înrudite ca limbă cu această populație) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia și Europa.
- persoană care făcea parte din triburile de origine mongolă care în sec. XIII s-au întins din Asia până în Europa răsăriteană și centrală, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au făcut dese incursiuni în țările vecine).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | tătar | tătari |
| genitiv-dativ | tătarului | tătarilor |
| vocativ | tătarule | tătarilor |
| articulat | tătarul | tătarii |
Proverbe & zicători
- „Lumea moare de Tătari, Stanca bea cu lăutari.”MoarteMâncare și băutură
- „Țara piere de Tătari”Natură
- „Țara piere (mare) de Tătari”Natură
- „Cinci Tătari de Crimeea ajung mai mult”Înțelepciune și prostie
- „Lumea moare de Tătari”Moarte
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică