rădăcină
/rə.də'ʧi.nə/Etimologie
Din latină radῑcῑna.
Definiții
- (bot.) parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are.
- (fig.) origine, izvor, cauză.
- (anat.) parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut.
- (anat.) partea profundă a unei tumori.
- (bot.) partea de lângă pământ a tulpinii unui copac.
- (p.anal.) partea de jos a unui zid, a unui munte etc.
- (anat.) partea de la baza anumitor organe.
- (spec.) limita de adâncime a anumitor obiecte.
- (mat.) valoarea necunoscutei dintr-o ecuație.
- (lingv.) element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului.
Exemple
- Rădăcina unui dinte.
- Rădăcina nasului.
- Rădăcina unui număr.
- Rădăcina unui cuvânt.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | rădăcină | rădăcini |
| genitiv-dativ | rădăcinii | rădăcinilor |
| vocativ | rădăcină, rădăcino | rădăcinilor |
| articulat | rădăcina | rădăcinile |
Sinonime: 2: origine, 6: (constr.) bază, fundament, fundație, scorbură, temelie, 9: (mat.) radical, 10: (lingv.) radical