prag

Etimologie

Din slavă (veche) pragŭ.

Definiții

1. partea de jos, orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți, puțin mai ridicată de la pământ, peste care se trece la intrare și ieșire.
2. mică ridicătură special amenajată pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectuează săriturile atletice.
3. partea de sus, orizontală, a tocului ușii.
4. (fig.) treaptă socială, rang.
5. ușă, poartă; (p.ext.) casă, locuință; cămin, familie.
6. porțiune de teren din fața ușii de la ieșirea dintr-o casă.
7. rartemelie.
8. (fig.) început al unei situații noi, limită care desparte două situații, perioade etc. diferite.
9. ridicătură naturală a fundului albiei unei ape curgătoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apă; treaptă mai înaltă pe fundul unui bazin oceanic sau marin.
10. ridicătură de teren în formă de prag; treaptă de stâncă greu de trecut.
11. perete de piatră, stâncă peste care trece o apă, formând o cascadă.
12. proeminență în formă de treaptă pe suprafața unei piese de lemn, care intră într-o scobitură făcută în altă piesă îmbinată cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor două piese una față de alta.
13. (p.gener.) proeminență în formă de treaptă executată sau formată (în urma uzurii) pe suprafața unei piese.
14. (fiz.) valoarea maximă sau minimă a unei mărimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul căreia fenomenul nu se mai poate petrece.
15. (med.) valoare minimă a unui factor necesară pentru a determina apariția unui fenomen fiziologic sau patologic.
16. bucățică de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxă perpendicular pe capătul superior al corpului unor instrumente muzicale și pe care se sprijină coardele.

Exemple

• În pragul verii.

Declinare