poruncă

/po'run.kə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din a porunci (derivat regresiv).

dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre.
(cu valoare de imperativ) poruncește! porunciți!
(reg.) ordin de chemare în armată.
(înv.) comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală.
(înv. și pop.) lege morală; învățătură, precept.

„Înainte de a porunci învață a te supune.”Înțelepciune și prostie — despre înțelepciune, în a da ordine rezonabile
„Ușor a porunci, greu a împlini.”Muncă și lene
„Înainte de a porunci, învață a te supune.”Înțelepciune și prostie
„E lesne bogatului a porunci, dar greu”Bani și avere Muncă și lene
„Înainte de a porunci, învață a te supune”Înțelepciune și prostie
„Ușor a porunci, greu a împlini”Muncă și lene
„Cu porunca către altul, mai mult pe tine te înveți, când”Înțelepciune și prostie Muncă și lene
„Curat la suflet să trăiești, la porunci cu blândețe, la pur”Înțelepciune și prostie

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică