pinten

Etimologie

Din slavă (veche) *pentĩnŭ.

Definiții

1. obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; (p.ext.) lovitură dată calului cu acest obiect.
2. (p.anal.) (la unele păsări, mai ales la cocoși) formație cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei.
3. protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei.
4. (p.anal.) numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc.
5. proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație.
6. unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă.
7. construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc.
8. porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar.

Declinare