mustață

/mus'ta.ʦə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din latină *mustacea.

părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați.
(la pl.) fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale.
fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor.
(p.anal.) (la pl.) fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor.
(pop.; la pl.) mătasea porumbului.
(pop.; la pl.) rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc.
(la pl.) fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton.

„Cine scuipă în potriva vântului își scuipă mustățile.”Natură
„De mustăți și de câte gâlce să nu te plângi niciodată”Vorbă și tăcere
„Mustățile îi caută a șasea”
„I s-au făcut mustățile pe șase”
„I-a crește mustața în șase”
„A trage la mustață”
„Sus mustața”
„A face cu mustața”
„A râde mustața”
„A râde (zâmbi) pe sub mustață”
„Că stă cu mustățile țapura”
„A sta cu mustățile în prepeleac”
„Cine scuipă în potriva vântului, își scuipă mustățile”Înțelepciune și prostie
„Ai râde o mustață”
„Când îți tragi mustățile, și pică păr din ele, ai să auzi vești”Noroc și soartă

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică