munte

/'mun.te/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină mons, -tem.

ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, cu înălțimi care depășesc 800 de metri.
regiune, zonă muntoasă.
(fig.) grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva.
om foarte înalt (și solid).

Sinonime: 1: masiv, (înv.) codru, promontoriu, 3: morman

/ˈmunʦʲ/

substantiv?

Din munte.

„Talazuri mari ca niște munți, îndată nu le mai vezi, cum vântul încetează.”Natură Timp
„Între doi munți este o vale.”Natură
„Apa când se umflă, și pe munți se cufundă”Natură
„A tăgădui munți de aur”Bani și avere Minciună și înșelăciune
„Țalazuri mari ca niște munți, îndată nu le mai vezi”Natură Timp
„Ca valurile pe mare, când dă vânt se ridică, ca niște munți”Natură
„Ca apele pe văi, când se varsă din munți, curg șiroaie”Natură
„Între doi munți este o vale”Natură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică