lăcomi

/lə.ko'mi/

verb?

Etimologie

Din lacom.

(v.intranz. și refl.) a pofti ceva cu lăcomie; a râvni la ceea ce aparține altuia.
(v.refl.) a se lăsa cuprins, stăpânit de lăcomie, a se arăta fără cumpătare.

Caz	Singular	Plural
verb	lăcomea	lăcomeau

„Cine lăcomește nu se pricopsește.”Bani și avere Înțelepciune și prostie
„Cine lăcomește să apuce cele străine, pierde și ale sale.”Bani și avere Înțelepciune și prostie
„Omul se îmbată și de inimă rea și de inimă bună. Stă, îmbucă lăcomește, ca un lup când se pripește.”Mâncare și băutură Animale
„Ochii omului se par lacomi la pogace”Mâncare și băutură
„Să lăcomești ochii”Bani și avere
„Stă, îmbucă lăcomește”Mâncare și băutură
„Lăcomind la al altuia, sosește de pierde”Bani și avere
„Cine lăcomește”Bani și avere
„Cine lăcomește să apuce cele străine”Bani și avere Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică