falcă

/'fal.kə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Refăcut din fălci (pluralul învechit al lui falce < latină falx, falcis).

fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă.
partea inferioară a obrazului.
(la insecte) maxilă.
(tehn.) element al unui dispozitiv sau al unei mașini, care servește la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc.

„Cu o falcă în cer și una în pământ.”Vorbă și tăcere
„Nu pune mâinile sub fălci; știu că n-ai să moștenești.”Muncă și lene Bani și avere
„Parcă-i scapără dracu în fălci.”
„Cu o falcă în cer și (cu) alta (una) în pământ”Vorbă și tăcere
„A vorbi cumva să-i trosnească fălcile”Vorbă și tăcere
„A se lovi cu mâna peste falcă”Vorbă și tăcere
„A fi tare în fălci”Vorbă și tăcere
„Cu fălci deschise”Vorbă și tăcere
„A da fălci”Vorbă și tăcere
„Când mănâncă îi trosnesc fălcile”Mâncare și băutură
„Fălcile pline cântă mai bine”Mâncare și băutură Vorbă și tăcere
„Nu pune mâinile sub fălci”Muncă și lene
„Parcă-i scaperă dracul în fălci”Vorbă și tăcere
„Îi tare în fălci”Vorbă și tăcere
„Îl râde în fălci”Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică