dogi

/do'ʤi/

verb?

Etimologie

Din doagă.

(v.refl.) (despre butoaie, putini etc.) a avea doagele desfăcute, depărtate una de alta, rupte.
(v.refl.) (fig.) (despre voce) a suna răgușit.

Caz	Singular	Plural
verb	dogea	dogeau

„Capul cel tâmpit, odorogește ca un butoi dogit.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„Capul cel tâmpit, odoroagește ca un butoi dogit”Înțelepciune și prostie
„Oala dogită în zadar o mai legi”Muncă și lene Timp
„Cap dogit”

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică