dintâi

/dinˈtɨj/

adjectiv?

Etimologie

Din de + întâi.

(de obicei precedat de „cel”) primul dintr-o serie de lucruri, ființe, fenomene de același fel.
(adverbial) în primul moment, (mai) întâi.
primul ca importanță, ca valoare, ca rang etc. dintre mai mulți.

/din'ʦa/

verb?

Din dințat (derivat regresiv) sau din dinte.

Caz	Singular	Plural
verb	dința	dințau

„Asta nu-i nici cea dintâi, nici cea din urmă.”Înțelepciune și prostie
„Acel dintre voi care este fără de păcate să-i arunce cea dintâi piatră.”Înțelepciune și prostie
„Cel înțelept se învață din înșelăciunea cea dintâi.”Înțelepciune și prostie
„Dacă te înțelegi dintâi, nu te cerți pe urmă.”Înțelepciune și prostie Vorbă și tăcere
„Căscatul dintâi”
„A face cel dintâi pas”
„Târgul dintâi să nu-l lași”Bani și avere Timp
„Dragostea dintâi nu se uită niciodată.”Dragoste și iubire — Prima iubire rămâne mereu vie în amintire.

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică