călător

Etimologie

Din cale + sufixul -ător. Origine disputată. Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi o derivație normală de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală derivată de la acest cuvânt. Ideea de „călătorie” era strâns legată de cea de „a călări”, confer germană reisen și reiten. Dacă presupunem că latină caballus a format aceeași derivație ca equus, verbul *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept derivarea cuvântul călător „persoană care merge călare”" și, mai târziu, „persoană care călătorește”.

Definiții

1. persoană care călătorește, care se află în călătorie.

Exemple

• Un călător obosit de drum.
• Un călător întârziat trecea strada.

Declinare

Sinonime: drumeț, (reg.) drumaș, (Transilv.) drumar, drumătoriu, pasager, (înv.) strainic, trecător

Definiții

1. care călătorește, care se află în călătorie.
2. (despre popoare) nomad.
3. (despre păsări) care pleacă iarna în țări mai calde.
4. (fig.) care trece repede.

Sinonime: 1: voiajor, 2: nomad, 3: migrator, 4: efemer, pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic