călugărul
/kəˈlu.gə.rul/Etimologie
Din călugăr.
Definiții
- forma de singular articulat pentru călugăr.
călugăr
/kə'lu.gər/Etimologie
Din greacă καλόγερος (kalógeros), posibil prin intermediul slavă kalugerŭ.
Definiții
- bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească.
- instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei.
- argou(deț.) condamnat care are de efectuat o pedeapsă mare.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | călugăr | călugări |
| genitiv-dativ | călugărului | călugărilor |
| articulat | călugărul | călugării |
Sinonime: 1: (bis.) monah, părinte
Antonime: 1: călugăriță
Proverbe & zicători
- „Călugărul și cerșetorul sunt tot una”Bani și avereNoroc și soartă
- „Călugărul ca furnica, câte un paișor adunând, face mușuroi”Muncă și leneAnimale
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică