cuvânt
/kuˈvɨnt/Etimologie
Din latină conventus („adunare, întrunire”), conventum („înțelegere”). Înrudit cu franceză couvent („mănăstire”).
Definiții
- unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor.
- gând, idee exprimată prin vorbe.
- subiect de vorbă, de povestire, istorisire.
- cuvântare, discurs, conferință.
- învățătură, îndrumare, sfat: p. ext. dispoziție, ordin.
- promisiune, făgăduială.
- părere, opinie exprimată.
- libertate, drept de a revendica ceva.
- (mai ales la pl.) discuție, ceartă, ciorovăială.
- motiv, rațiune, cauză.
- (înv.) știre, veste, informație.
- (înv.) înțelegere, pact, acord, convenție.
- rarfacultatea de a vorbi.
- (inform.) format standard în care se înscriu datele și instrucțiunile la (mini)calculatoare.
Exemple
- Un cuvânt nou intrat în limbă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cuvânt | cuvinte |
| genitiv-dativ | cuvântului | cuvintelor |
| vocativ | cuvântule | cuvintelor |
| articulat | cuvântul | cuvintele |
Sinonime: 1: termen, vorbă, (livr.) verb, vocabulă, (pop.) zicere, (reg.) boace, (înv.) glas, grai, limbă, parolă, vorbire, voroavă, 2: spusă, 3: istorisire, 4: discurs, conferință, 6: angajament, 8: libertate, drept, 11: zvon, 13: voce, grai