curpen
/'kur.pen/Etimologie
Origine incertă. Se consideră în general că provine din albaneză kurpen, kuljpër (Densusianu, Rom., XXXIII, 277; Meyer 213; Philippide, II, 710; Pascu, II, 219; Rosetti, I, 115; DAR); însă nu se spune nimic despre originea cuvântului albanez. Pe de altă parte, nu pare posibil să se facă abstracție de identitatea semantică și de asemănarea fonetică a acestui cuvânt cu curmei, care de asemenea s-a folosit probabil cu forma *curman, conferf rezultatul ruteană kurmán. Este posibil ca ambele cuvinte să fie în legătură cu crâmpei („bucată, felie, capăt”), din al cărui consonantism primitiv par a fi rezultat ambele variante; confer și curfan, varianta din Transilvania a lui curpen, și crânf, varianta din Transilvania a lui crâmpei. Dacă presupunerea noastră este exactă, trebuie să deducem că albaneză kurpen provine din română sau din macedoromână.
Definiții
- (bot.) mlădiță lungă și subțire a viței de vie sau a altei plante agățătoare, care se încolăcește sau se agață de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; (p.ext.) ramură tânără și flexibilă.
- (bot.) (Clematis vitalba) arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule.
Exemple
- Curpen de bostan.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | curpen | curpeni |
| genitiv-dativ | curpenului | curpenilor |
| vocativ | curpenule | curpenilor |
| articulat | curpenul | curpenii |
Sinonime: 1: (bot.) vrej; lăstar, 2: (bot.) (reg.) luminoasă, viță-albă