ciupi

Etimologie

Origine incertă. Poate formație indigenă; confer ciup. Se consideră de obicei derivat de la sârbo-croată čupati („a ciupi, a smulge”), și acesta din albaneză tšupis („a ciuguli”) (Cihac, II, 50; Pușcariu, Lr., 265; DAR; confer Conev 96; Rosetti, II, 114), însă exemplele străine s-ar putea multiplica (bulgară чупя (čupja, „a rupe”), čupkam („a ciuguli”), maghiară csipni („a ciupi”)), probabil datorită rădăcinii expresive comune.

Definiții

1. (v.tranz. și refl.) a apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și provocând durere.
2. a apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura.
3. (fig.) a face aluzii înțepătoare.
4. (v.tranz.) a apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca).
5. (v.tranz.) a rupe vârful lăstarilor viței de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor.
6. (v.tranz.) (fig.) (fam.) a-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc.
7. a smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva).
8. (coardele instrumentelor muzicale) a apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze.
9. (v.refl.) (fig.) (fam.) a se îmbăta puțin.

Exemple

• Cine te-a ciupit așa de piele?
• Se ciupește singur.
• Pasărea ciupește un fir de iarbă.
• Ciupesc un instrument muzical cu coarde.

Declinare

Sinonime: 1: pișca, (pop.) țicura, (reg.) picura, pișcura, (Transilv.) pițiga, 2: înțepa, 3: necăji, tachina, 4: ciuguli, (pop.) piguli, 6: pișca, 8: pișca, (fam. fig.) scărpina, 9: ameți, chercheli, îmbăta, turmenta