cita

/ʧi'ta/

verb?

Etimologie

Din franceză citer < latină citare.

(v.tranz.) a menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu.
(v.tranz.) a reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat.
(v.tranz.) a chema pe cineva înaintea unei instanțe judecătorești în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator.

Caz	Singular	Plural
verb	cita	citau

„Parcă ar citi pe slove.”Vorbă și tăcere
„A-i citi în ochi”Înțelepciune și prostie
„Parcă ar citi pe slove”Înțelepciune și prostie
„Cartea, până a nu citi-o, n-o porni din mânată”Înțelepciune și prostie
„Nu e rușine a citi, ci mai rușine, a nu ști a citi”Înțelepciune și prostie
„Încornorează țînțarul de ți-l face cît magarul.”Minciună și înșelăciune Animale
„Vei, nu vei, el cu d-a sila face musca cît camila.”Minciună și înșelăciune Animale
„Purecile cînd îi place cît un elefant îl face.”Minciună și înșelăciune Animale
„A citi înseamnă a gândi cu capul altuia.”Înțelepciune și prostie — citat atribuit

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică