călăreț
/kə.lə'reʦ/Etimologie
Din latină caballaricius.
Definiții
- care călărește, (sportiv) care practică călăria.
- (și subst.) (înv.) călăraș.
călăreț
/kə.lə'reʦ/Definiții
- persoană care călărește, (sportiv) care practică călăria.
- denumire dată unor piese și instrumente:
- placă mică de metal care se prinde în partea superioară a unei fișe dintr-o cartotecă de bibliotecă sau de contabilitate.
- mică piesă de sârmă de forma literei U, care se așază răsturnată pe brațele unei balanțe pentru a obține echilibrul.
- mică piesă de sârmă îndoită în formă de U, care servește la închiderea unui circuit.
- bară scurtă de oțel și de beton, folosită ca armătură suplimentară în zona de reazem a unei grinzi de beton armat.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | călăreț | călăreți |
| genitiv-dativ | călărețului | călăreților |
| vocativ | călărețule | călăreților |
| articulat | călărețul | călăreții |
Proverbe & zicători
- „Calul cunoaște ce călăreț îl încalecă.”AnimaleÎnțelepciune și prostie
- „Calul trântește și pe călărețul cel bun.”AnimaleNoroc și soartă
- „Calul știe cum e călărețul pe el.”AnimaleÎnțelepciune și prostie
- „Calul cunoaște ce călăreț, el încalecă”Animale
- „Și calul când cunoaște că prost călăreț el mâna, frâul”Animale
- „Mai bun mâncăi decât călăreț”Mâncare și băutură
- „Dă-ți, popă, pintenii și bate iapa cu călăreț”Animale
- „Calul știe cum e călărețul pe el”Animale
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică