cântecul
/ˈkɨn.te.kul/Etimologie
Din cântec.
Definiții
- forma de singular articulat pentru cântec.
cântec
/'kɨn.tek/Etimologie
Din latină cantĭcum.
Definiții
- șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument.
- sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte.
- compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie.
Exemple
- Un cântec foarte izbutit.
- Cântec popular.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cântec | cântece |
| genitiv-dativ | cântecului | cântecelor |
| articulat | cântecul | cântecele |
Sinonime: 1: (muz.) compoziție, melodie, muzică, (livr.) melopee, melos, (înv.) scop, (englezism) song, 3: (muz.) lied, cânt, arie, melodie
Proverbe & zicători
- „Cântecul lebedei”AnimaleMoarte
- „Cântă-ți, lele, cântecul”Vorbă și tăcere
- „Așa merge cântecul”Vorbă și tăcere
- „A-și cânta singur cântecul”Vorbă și tăcere
- „Cântecul cel mare!”Vorbă și tăcere
- „Pentru a alunga din casă greierii, care prin cântecul lor ne”Animale
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică