briciul
/ˈbri.ʧjul/Etimologie
Din brici.
Definiții
- forma de singular articulat pentru brici.
brici
/briʧʲ/Etimologie
Din slavă (veche) *briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); confer albaneză brisk, turcă biçak (> briceag).
Definiții
- instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | brici | briciuri |
| genitiv-dativ | briciului | briciurilor |
| vocativ | briciule | briciurilor |
| articulat | briciul | briciurile |
Proverbe & zicători
- „Briciul prea ager se tocește.”Înțelepciune și prostie
- „Doare, briciul la capul meu.”Muncă și lene
- „Nu-ți tale briciul”Vorbă și tăcere
- „A feșteli briciul”
- „Briciul prea ager se știrbește”Înțelepciune și prostie
- „Încarcă briciul la capul meu”
- „L-a ras cu briciul lui Cuza”
- „S-a ras cu briciul de București”Vorbă și tăcere
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică