biet
/bjet/Etimologie
Origine necunoscută. Nuanța afectivă puternică este evidentă în întrebuințarea curentă a cuvântului, când este vorba de membrii familiei decedați: bietul tata, bietul frate-meu (confer spaniolă mi pobre padre). Presupunem că acest caz indică adevărata semnificație a cuvântului, caz în care se poate recunoaște în el latină vĕtus ("vechi"), care s-a întrebuințat de asemenea din epoca clasică desemnînd "strămoșii, cei morți". În acest caz, bietul Petre a început prin a însemna "răposatul Petre" și apoi, printr-o asociație de idei firească, "bietul Petre" (confer și săracul Petre). Fonetismul lui vĕtus > biet este normal; confer și italiană vieto ("trecut, vechi").
Definiții
- (N.B. precedă nume de ființe) vrednic de milă, de plâns.
- (despre morți) regretat.
- vrednic de dispreț; fără însemnătate, fără valoare.
Exemple
- Un biet țăran; bietul de mine!
- Un biet funcționar.
Sinonime: 1: nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman, (livr.) mizer, pauper, (pop.) nemernic, păcătos, sărăcan, (înv. și reg.) ticăit, ticălos, (prin Munt. și Olt.) săget, (înv.) cainic, mișel, mișelos, 3: neînsemnat, obscur, umil