virtute
/vir'tu.te/Etimologie
Din latină virtus, -tutis (cu unele sensuri după franceză vertu).
Definiții
- însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic; integritate morală.
- pornire statornică spre a înfăptui anumite acte morale.
Exemple
- Cele patru virtuți: curajul, justețea, prudența, temperanța.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | virtute | virtuți |
| genitiv-dativ | virtuții | virtuților |
| articulat | virtutea | virtuțile |
Sinonime: 1-2: castitate; însușire
Antonime: cusur, defect, viciu