vătăma

/və.tə'ma/

verb?

Etimologie

Din latină victimare.

(v.tranz.) (pop.) a dăuna sănătății, integrității corporale (producând boli, răniri).
(v.refl.) (spec.) a se îmbolnăvi de hernie.
(v.tranz.) a cauza pagube, stricăciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente).

Caz	Singular	Plural
verb	vătăma	vătămau

„Limba slobodă mult te vatămă”Vorbă și tăcere
„Viața să nu ți-o vatămi cu griji multe și străine, ca de-ale”Sănătate și boală
„Mânia rea vatămă mintea cea mai bună, și mare căință ne”Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică