ucenic
/u.ʧe'nik/Etimologie
Din slavă učenikŭ, de la učiti („a învăța”).
Definiții
- persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională.
- adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; (p.ext.) începător într-o activitate; discipol, elev.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ucenic | ucenici |
| genitiv-dativ | ucenicului | ucenicilor |
| articulat | ucenicul | ucenicii |