striga

Etimologie

Din latină *strigare (< strix, -gis, „bufniță”).

Definiții

1. (v.intranz.) a scoate sunete puternice, țipete; a răcni.
2. a semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete.
3. (despre animale și păsări) a scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei.
4. (v.tranz.) a spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința.
5. (v.intranz.) a se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare.
6. a cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci.
7. (v.intranz.) a se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie.
8. (v.tranz.) a chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele).
9. (înv.) a chema la armată; a mobiliza.
10. (v.tranz.) a face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare).
11. (v.tranz.) a se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli.
12. (v.tranz. impers.) a purta numele..., a se numi, a se chema...
13. (v.intranz.) a spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri.
14. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru striga.

Exemple

• Striga cât îl ținea gura.
• Strigă de durere.
• Strig un nume.

Declinare

Sinonime: 1: țipa, urla, zbiera, (înv. și reg.) toi, (înv.) chema, 2: răcni, țipa, urla, zbiera, (reg.) țivli, (Transilv.) puhăi, (Transilv. și Maram.) țipoti, (fam. fig.) se sparge, 1: exclama, 4: răsti, 5: vocifera

Antonime: șopti

Etimologie

Din striga.

Definiții

1. forma de persoana a I-a singular la prezent pentru striga.
2. forma de persoana a I-a singular la conjunctiv prezent pentru striga.