onoare
/o'no̯a.re/Etimologie
Din latină honor, honoris, franceză honneur, italiană onore.
Definiții
- integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste.
- reputație, prestigiu, faimă, vază.
- mândrie, demnitate.
- prețuire deosebită, considerație, respect, stimă.
- favoare, cinste.
- manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; (p.ext.) (la pl.) ranguri, demnități.
- (mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare.
- (înv.; în forma onor) poziție socială, rang.
- (la pl.) figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | onoare | onoruri |
| genitiv-dativ | onoarei | onorurilor |
| vocativ | onoare | onorurilor |
| articulat | onoarea | onorurile |