norul
/ˈno.rul/Etimologie
Din nor.
Definiții
- forma de singular articulat pentru nor.
nor
/nor/Etimologie
Din latină nūbĭlus < *nibulum, nubilum.
Definiții
- (mai ales la pl.) masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă.
- masă densă și mobilă de praf, de fum etc.
- (fig.) mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea).
Exemple
- Nori de ploaie.
- Nori de praf.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | nor | nori |
| genitiv-dativ | norului | norilor |
| articulat | norul | norii |
Proverbe & zicători
- „Norul, până nu se îngroașă, furtună nu aduce.”NaturăÎnțelepciune și prostie
- „Norul, până nu se îngrașă, furtună nu aduce”Natură
- „Norul de dimineață vestește ploaie”Natură
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică