verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Etimologie
Din franceză mirer.
Definiții
- (v.refl.) (franțuzism înv.) a se privi în sau ca într-o oglindă.
- (v.refl. și tranz.) a fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri.
- (v.refl.) a-și manifesta surprinderea, nedumerirea, admirația.
- (v.refl.) a nu-și da seama, a se întreba.
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru mira.
Exemple
- Mă mir ce-mi spui; să nu te miri dacă...
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| verb | mira | mirau |
Sinonime: se oglindi, se reflecta, 1-2: (se) nedumeri, (înv.) (se) ciudi, (se) divi, (se) scăndălisi, 3: se întreba
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen masculin
Etimologie
Origine îndoielnică. Trebuie să se țină cont că acest nume se obișnuiește a se da bărbatului numai în timpul ceremoniei nupțiale. Presupunem că-i vorba de un cuvânt derivat din neogreacă μύρον (mýron, „unsoare, mir”), confer mir, de ex., de la μυρόεις (myróeis, „miruit”), f. μυρόεσσα > (myróessa, „mireasă”). Este știut, de fapt, că ceremonialul nunții ortodoxe diferă de cel al bisericii catolice, mai ales în privința impunerii unei coroane; și că, pe de altă parte, încoronarea nu se concepe fără mir sau ulei sfințit. În timpul încoronării matrimoniale nu există ulei, dar se obișnuiește să se schițeze cu degetele, pe fruntea mirelui, gestul ungerii, care probabil era real în biserica primitivă; de aici echivalența semantică de „uns” – „încoronat” – „însurat”, confer neogreacă στεφανώνω (stefanóno, „a încorona” și „a căsători”). Derivația general admisă, din latină miles („soldat”) (P. Papahagi, Notițe, 36; Tiktin; REW 5568; Spitzer, REB, I, 270; Rosetti, I, 169) este dificilă semantic (confer Graur, BL, V, 105) dar confer voină. Celelalte ipoteze nu sunt convingătoare.
Definiții
- nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale.
- (la pl.) nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc.
- forma de plural nearticulat pentru miră.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | mire | miri |
| genitiv-dativ | mirelui | mirilor |
| articulat | mirele | mirii |
Sinonime: (pop.) ginere
Antonime: mireasă
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Definiții
- forma de persoana a II-a singular la prezent pentru mira.
- forma de persoana a II-a singular la conjunctiv prezent pentru mira.
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire
Definiții
- forma de plural nearticulat pentru mire.