substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen masculin
Etimologie
Din franceză juré < latină juratus.
Definiții
- (în unele state) cetățean ales să ia parte la judecarea unor procese penale și uneori a unor procese civile; jur.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | jurat | jurați |
| genitiv-dativ | juratului | juraților |
| vocativ | juratule | juraților |
| articulat | juratul | jurații |
adjectiv?Ce este un adjectiv?Arată o însușire a unui substantiv și se acordă cu el în gen, număr și caz.Ex.: frumos, albastru, mare, rapid
Etimologie
Din verbul a jura.
Definiții
- (pop.; adesea substantivat) blestemat, afurisit; rău, hain.
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Definiții
- forma de participiu trecut pentru jura.
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Etimologie
Din latină jurare.
Definiții
- (v.tranz. și refl.) a afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ.
- (v.tranz.) a întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie.
- (v.refl.) a promite prin jurământ.
- (v.refl.) (pop.) a se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate).
- (v.tranz.) (pop.) a ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura.
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru jura.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| verb | jura | jurau |
Sinonime: 1: (înv.) se făgădui, se jurui, sufleți, 4: afurisi, blestema, 5: conjura, implora