jura

/ʒuˈra/

verb?

Etimologie

Din latină jurare.

(v.tranz. și refl.) a afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ.
(v.tranz.) a întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie.
(v.refl.) a promite prin jurământ.
(v.refl.) (pop.) a se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate).
(v.tranz.) (pop.) a ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura.
forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru jura.

Caz	Singular	Plural
verb	jura	jurau

Sinonime: 1: (înv.) se făgădui, se jurui, sufleți, 4: afurisi, blestema, 5: conjura, implora

/ˈʒu.rə/

verb?

Din jura.

„Hoțul jură și iar fură.”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Cotoiul s-a călugărit, și s-a jurat că nu mai mănâncă șoareci.”Animale Minciună și înșelăciune
„A jurat pe apă că nu bea vin.”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Noaptea fură, ziua jură.”Minciună și înșelăciune
„Cine jură lesne, minte.”Minciună și înșelăciune Vorbă și tăcere
„Cotoiul s-a călugărit, și s-a jurat că nu mai mănâncă”Animale Minciună și înșelăciune
„S-a jurat pe vin să nu mai bea rachiu”Minciună și înșelăciune
„A jurat pe apă că nu bea vin”Minciună și înșelăciune
„Fură și jură”Minciună și înșelăciune
„Cei ce fură, aceia mai tare jură”Minciună și înșelăciune
„Fură, jură și se cură”Minciună și înșelăciune
„Hoțul fură și jură”Minciună și înșelăciune
„Bărbatul care mult jură se va umple”Vorbă și tăcere Minciună și înșelăciune
„Cine jură lesne, minte”Minciună și înșelăciune
„Se jură porcul să nu mănânce curpeni”Animale

Sursă: Wikiquote — Proverbe românești (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică