hoție

/hoˈʦi.e/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din hoț + sufixul -ie.

faptul de a fura, de a trăi din furturi; faptă săvârșită de hoț, furt, furtișag.
fraudă.

„Cerșetorii se miluiesc, iar hoții se pedepsesc.”Bani și avere
„Ferește-mă, Doamne, de hoții din casă, că de cei d'afară mă feresc singur.”Minciună și înșelăciune Familie
„Hoțul învață la hoție”Minciună și înșelăciune
„Ferește-mă, Doamne, de hoții din casă”Familie Minciună și înșelăciune
„De n-ar fi hoții, n-ar fi hoți”Minciună și înșelăciune
„Unde slujbele se vând, acolo hoțiile în mare cinste sunt”Bani și avere Minciună și înșelăciune
„Ca hoții, ce le e frică de orice frunză, când se mișcă”Minciună și înșelăciune

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică