dihor
/diˈhor/Etimologie
Din slavă (veche) *dyhorŭ („miros urât”), deoarece animalul se apără răspândind un miros urât. Confer franceză putois, italiană puzzola și latină putorius („sconcs”), din putor („putoare”).
Definiții
- (zool.) (Mustela putorius) mamifer carnivor de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte și cu blană cafenie, care se apără de dușmani răspândind un miros urât.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dihor | dihori |
| genitiv-dativ | dihorului | dihorilor |
| vocativ | dihorule | dihorilor |
| articulat | dihorul | dihorii |