cârtiță

/ˈkɨr.ti.tsə/

substantiv?gen feminin

Etimologie

Din bulgară къртица (kǎrtica) < slavă (veche) krŭtŭ („cârtiță”).

(zool.) (Talpa europaea) mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiți de o membrană, cu blană neagră, cu labele anterioare adaptate la săpat, care trăiește în galerii subterane.
argouagent sau spion adânc infiltrat.

Sinonime: (zool.) sobol, (reg.) mitorlan, orb, orbeț, șoarece-chior, (Ban. și Transilv.) mușuroi, (Ban., Transilv. și Munt.) șomâc

/kɨrˈti/

verb?

Etimologie necunoscută.

(v.intranz.) (pop.) a-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu).

Caz	Singular	Plural
verb	cârtea	cârteau

„Cârtița pe sub pământ umblă, dar urma ei i se cunoaște deasupra pe pământ.”Animale Natură
„Unde umblă cârtița i se cunosc urmele.”Animale Minciună și înșelăciune
„Cârtița pe sub pământ umblă, dar urma ei se cunoaște”Animale Natură
„Unde umblă cârtița i se cunosc urmele”Natură
„Pasărea în aer, cârtița în pământ, și le”Animale Natură

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică