clopoțel
/klo.po'ʦel/Etimologie
Din clopot + sufixul -el.
Definiții
- diminutiv al lui clopot; (spec.) clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale.
- (bot.) (Campanula) (la pl.) nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot.
Exemple
- Sună clopoțeii la școală.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | clopoțel | clopoței |
| genitiv-dativ | clopoțelului | clopoțeilor |
| vocativ | clopoțelule | clopoțeilor |
| articulat | clopoțelul | clopoțeii |
Sinonime: 1: (prin Ban.) zvonișor, zvoniț, (înv.) timbru, 2: (bot.) campanulă, (livr.) campanule (pl.), (reg.) baraboi, bănișori (pl.), clopotul-caprei, cupa-oii