ciută
/ˈtʃju.tə/Etimologie
Din ciut, care este un cuvânt autohton de origine expresivă, ca ciot („ciuntitură”) și bot („rât; cioc”) (cu derivarea bont, „tocit”, ca ciunt). Confer italiană ciotto („șchiop”), a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvânt comun aproape tututor limbilor balcanice, fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din română. Confer albaneză shutë.
Definiții
- (zool.) femela cerbului.
- (fig.) epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță.
Exemple
- Ciuta e femela cerbului.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ciută | ciute |
| genitiv-dativ | ciutei | ciutelor |
| vocativ | ciută, ciuto | ciutelor |
| articulat | ciuta | ciutele |
Sinonime: 1: (zool.) cerboaică