← înapoi la căutare

chibritul

/kiˈbri.tul/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire

Etimologie

Din chibrit.

Definiții

  1. forma de singular articulat pentru chibrit.

chibrit

/kiˈbrit/
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen neutru

Etimologie

Din turcă kibrit („sulf”). Cuvânt de origine arabă sau persană. Invenția datează aproximativ din 1830; prima fabrică română din 1879 (din 1886, monopol de Stat). Însă cuvântul circula înainte, la începutul sec. XIX, ca turcism, cu accepția „ardoare, mânie”.

Definiții

  1. bețișor de lemn având la un capăt o gămălie din material ușor inflamabil, care se aprinde prin frecare, folosit pentru a face focul, a aprinde țigara etc.; p. ext. cutie care conține asemenea bețișoare.
  2. (fam.) (șc.) nota unu.

Exemple

  • A aprins un chibrit.

Declinare

CazSingularPlural
nominativ-acuzativchibritchibrituri
genitiv-dativchibrituluichibriturilor
articulatchibritulchibriturile

Sinonime: 1: (reg.) bâticel, cătrăniță, chindercă, focălină, focăriță, ghiufă, mașină, scăpărătoare, (Transilv.) aprinjoară, aprinzătoare, (prin Transilv.) bâtuță, (Ban.) feștilă, (prin Transilv.) foacăle (pl.), (Transilv.) lemnuș, lemnuț, (prin Transilv.) măcăuț, (Transilv.) păiuț, (prin Transilv.) piruște (pl.), (prin sud-vestul Transilv.) prislugă, (prin Transilv. și Ban.) pucioase (pl.), (Transilv.) raipelț, (prin Transilv.) schindoarță (prin Maram. și Transilv.) silitră, (prin Bucov.) sârnic, (prin Transilv.) stircă, (Transilv. și Maram.) șfebelă

Proverbe & zicători

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică