cerb

/ʧerb/

substantiv?gen masculin

Etimologie

Din latină cervus. Înrudit cu catalană cérvol, franceză cerf, italiană cervo, portugheză cervo și spaniolă ciervo.

(zool.) (Cervus, mai ales Cervus elaphus) mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă.
(zool.) masculul cerbului.
(mai ales art.) (rar) vechi dans de ritual care simbolizează primăvara.

Sinonime: 1: (zool.) (Mold. și Bucov.) plotun

„Dorește ca cerbul de izvoare.”Natură Dragoste și iubire
„S-a pișat cerbul în apă, a dat iarna peste noi”Animale Natură
„Cerbul cu iepurele se sfădesc amândoi, cine din doi”Animale
„Și cerbul se spăimântează, când trăsnetul trăsnește”Natură
„Măgarul din cerb lesne se cunoaște din sărituri”Animale
„Ca cerbul mândru când se plimbă cu coarnele pe spate”Animale
„Ca leul pe gâtul puiului de cerb șade”Animale
„Dorește ca cerbul de izvoare”Natură
„Fuge ca cerbul”Animale
„Măgarul din cerb lesne se cunoaște din săriturile”Animale Înțelepciune și prostie

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică