butuci

Etimologie

Din butuc.

Definiții

1. (v.tranz.) (înv.) a băga picioarele, mâinile sau gâtul unui arestat sau ale unui prizonier într-un butuc.

Declinare

Etimologie

Etimologie necunoscută. Probabil din latină *bottum, „bont, fără vârf” și „bot, obiect rotund”, prin intermediul unei formații diminutivale, ca sat > sătuc, pat > pătuc etc. Coincidența semantică între „rotund” și „trunchi”, confer franceză bille, billot. Variantele provin de la *but, pluralul *buturi; de la această ultimă formă s-a refăcut un singulat analogic butur(ă).

Definiții

1. bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură.
2. bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă.
3. bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților.
4. (fig.) om prost și necioplit.
5. partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație).
6. partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc.
7. bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor.
8. partea superioară a jugului.
9. talpa sau scaunul războiului de țesut.

Exemple

• Butucul roții.

Declinare