buciumul
/ˈbu.ʧju.mul/Etimologie
Din bucium.
Definiții
- forma de singular articulat pentru bucium.
bucium
/ˈbu.ʧjum/Etimologie
Din latină bucinum.
Definiții
- instrument muzical de suflat în forma unui tub tronconic foarte lung, făcut din coajă de tei, din lemn sau din metal și folosit în special de ciobani pentru chemări și semnale.
- (pop.) trunchi sau buștean (de arbore); (spec.) butuc de viță de vie.
- butuc (al roții carului).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bucium | buciume |
| genitiv-dativ | buciumului | buciumelor |
| vocativ | buciumule | buciumelor |
| articulat | buciumul | buciumele |
Proverbe & zicători
- „La buciumul viței trei vlăstari cresc: unul al sănătății, al veseliei și altul al turburării.”Sănătate și boalăMâncare și băutură
- „La buciumul viții trei vlăstari cresc: unul al sănătății”Sănătate și boală
- „În buciumul cel mic te împiedici”Înțelepciune și prostie
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică