buciuma
/bu.ʧjuˈma/Etimologie
Din latină bucinare.
Definiții
- (v.intranz.) a sufla, a cânta, a da semnale din bucium.
- (v.tranz.) (fig.) a anunța, a vesti ceva.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | buciuma | buciumau |
Proverbe & zicători
- „Din orice lemn nu se face bucium.”Muncă și leneNatură
- „Din orice lemn nu se face bucium”Muncă și leneÎnțelepciune și prostie
- „Râul totuna buciumi nu depune”Natură
- „A buciuma”
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică