brici

/briʧʲ/

substantiv?gen neutru

Etimologie

Din slavă (veche) *briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); confer albaneză brisk, turcă biçak (> briceag).

Definiții

instrument de bărbierit, cu lamă de oțel și cu mâner.

Declinare

Caz	Singular	Plural
nominativ-acuzativ	brici	briciuri
genitiv-dativ	briciului	briciurilor
vocativ	briciule	briciurilor
articulat	briciul	briciurile

Proverbe & zicători

„Briciul prea ager se tocește.”Înțelepciune și prostie
„Doare, briciul la capul meu.”Muncă și lene
„La așa obraz, așa brici.”Înțelepciune și prostie
„Nu-ți tale briciul”Vorbă și tăcere
„A feșteli briciul”
„Briciul prea ager se știrbește”Înțelepciune și prostie
„Încarcă briciul la capul meu”
„La așa obraz, așa brici”Înțelepciune și prostie
„A-l râde cu brici domnesc”
„S-a ras cu brici de București”
„L-a ras cu briciul lui Cuza”
„S-a ras cu briciul de București”Vorbă și tăcere

Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)

Vezi toate proverbele →

Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică