blândețe
/blɨn'de.ʦe/Etimologie
Din blând + sufixul -ețe.
Definiții
- însușirea omului blând; purtare de om blând.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | blândețe | — |
| genitiv-dativ | blândeții | — |
| vocativ | blândețe | — |
| articulat | blândețea | — |
Proverbe & zicători
- „Rugăciunea și blândețea lungește viața”Sănătate și boală
- „Pe toți să-i întreci, nu cu cruzimea, ci cu blândețea”Înțelepciune și prostie
- „Curat la suflet să trăiești, la porunci cu blândețe, la pur”Înțelepciune și prostie
- „Blândețea cucerește inimele”Înțelepciune și prostieVorbă și tăcere
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică