țap

Etimologie

Probabil cuvânt autohton. Origine obscură. Dintre multele ipoteze care s-au emis în jurul acestui cuvânt, cea mai probabilă pare să fie cea de creație expresivă, poate anterioară românei. Confer Copus gloss. latină, V, 503, 27: "Hircus caper zappu dicitur" și dalmată zapo, albaneză sqap, cap, cjap. Totuși, derivație directă a română pornind de la ilirică este dificilă fonetic; mai probabil nu este vorba de o continuare directă a cuvântului moștenit, ci de o creație nouă, bazată pe aceleași intenții expresive. În ce privește această intenție, se consideră în general că este vorba de o dezmierdare pentru a chema un animal. Mai sigur ar trebuie să se pornească de la ideea de „ascuțit, țuguiat”, ca în „țeapă”, a cărei familie expresivă ține de țap. Acest nume a trebuit apoi să însemne „(animal cu) coarne lungi”, confer italiană zappa („târnăcop”). Celelalte ipoteze sunt mai puțin sigure; din slavă (veche) capŭ; din albaneză cjap, din iranianul čapis. Cuvântul a trecut din română la limbile cu care a avut contact: albaneză cjap, cap, sqap, cqap, neogreacă τσάπος (tsápos), sârbo-croată цап (cap), slovenă cap, cehă cap, poloneză cap, ucraineană цап (cap), rusă цап (cap), maghiară cáp. Confer țeapă.

Definiții

1. (zool.) masculul caprei domestice, al caprei-negre și al căprioarei.
2. (spec.) pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar.

Declinare

Sinonime: 1: (zool.) căprior

Etimologie

Din franceză taper.

Definiții

1. (v.tranz.) (fam.) a obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui.
2. (v.tranz. și refl.) a (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată.

Declinare