tronc
/tronk/Etimologie
Onomatopee.
Definiții
- cuvânt care imită zgomotul produs de o ciocănire, de o cădere, de trântirea unui lucru etc.
- exclamație care exprimă surpriza în fața unui lucru neașteptat sau a unei situații neprevăzute.
Proverbe & zicători
- „Trântește cuvântul tronc”Vorbă și tăcere
- „Tronc, cu apa în băț”
- „Hodorog, tronc, vorba îndată”Vorbă și tăcere
- „Nu da vorba tronc, că dai în bolbocă”Vorbă și tăcere
- „Tronc, Marghiolă!”Vorbă și tăcere
- „Tronc, Mărico!”Vorbă și tăcere
- „Trîntește cuvîntul tronc, ca cloșca cînd face clonc.”Vorbă și tăcere
- „Hodorog-tronc! ca o roată de la o moară stricată.”Vorbă și tăcere
- „Hodorog-tronc! vorba îndată, ca moara cînd e stricată.”Vorbă și tăcereAnimale
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică