tavă
/'ta.və/Etimologie
Din turcă tava. Confer bulgară тава (tava).
Definiții
- obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă.
- vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri.
- (reg.) șervețel brodat care se așterne pe o tavă sau ca ornament pe o mobilă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | tavă | tăvi |
| genitiv-dativ | tăvii | tăvilor |
| vocativ | tavă | tăvilor |
| articulat | tava | tăvile |