tărtăcuță
/tər.tə'ku.ʦə/Etimologie
Din tătarcă + sufixul -uță.
Definiții
- (bot.) (Coccinia indica) plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile.
- (p.restr.) fructul acestei plante.
- (fig.) (glumeț) cap.
- (fig.) ființă mică, bondoacă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | tărtăcuță | tărtăcuțe |
| genitiv-dativ | tărtăcuței | tărtăcuțelor |
| vocativ | tărtăcuță | tărtăcuțelor |
| articulat | tărtăcuța | tărtăcuțele |
Sinonime: 1-2: (bot.) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă, 3: cap, (fam.) tâlv, 4: bondoacă