sălbăticie
/səl.bə.ti'ʧi.e/Etimologie
Din sălbatic + sufixul -ie.
Definiții
- stare în care se află animalele sălbatice; (p.ext.) însușire a ceea ce este sălbatic; cruzime, barbarie; brutalitate; faptă de om sălbatic, crud, brutal.
- stare a naturii nelucrate, netransformate de mâna omului.
- loc pustiu, neumblat; pustietate.
- izolare de lume, singurătate.
- timiditate, sfioșenie.
- prima perioadă din istoria societății primitive, care începe o dată cu constituirea aspectului actual al omului și cu apariția limbajului articulat.
- stare de înapoiere, lipsă de civilizație; primitivism.
- loc unde nu a pătruns civilizația.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | sălbăticie | sălbăticii |
| genitiv-dativ | sălbăticiei | sălbăticiilor |
| vocativ | sălbăticie | sălbăticiilor |
| articulat | sălbăticia | sălbăticiile |