stricăciune
Etimologie
Din a strica + sufixul -ăciune.
Definiții
- faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus.
- vătămare.
- efect rău, păgubitor.
- depravare, corupție.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | stricăciune | stricăciuni |
| genitiv-dativ | stricăciunii | stricăciunilor |
| vocativ | stricăciune | stricăciunilor |
| articulat | stricăciunea | stricăciunile |