spătar
/spə'tar/Etimologie
Din spată + sufixul -ar.
Definiții
- parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează.
- (în evul mediu, în țara românească și în moldova) dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | spătar | spătare |
| genitiv-dativ | spătarului | spătarelor |
| vocativ | spătarule | spătarelor |
| articulat | spătarul | spătarele |